Din pricina faptului că am ascultat asiduu posturile de radio româneşti în ultima vreme, la fel ca şi d-voastre, presupun, dar şi pentru că am urmărit „spectacolul” ştirilor televizate de la posturile de stat şi comerciale româneşti (sau rromâneşti?), nu pot să trec cu vederea faptul că am devenit... rromânii Europei. Da, aţi citit bine, rromânii Europei, iar câte “r”-uri plasaţi, depinde de gustul stilistic al fiecăruia, presupun. Oricum, străinii nu se mai complică cu “r”-ul dublu şi ne cataloghează direct ca “români”. Mă întreb dacă or şi sesiza peiorativul... Or, această metonimie – găselniţă a unui popor vecin nouă (a celui italian) nu ne e adresată doar(!) fiindcă cele mai multe dintre infracţiunile de pe teritoriul lor au fost comise de către rromii noştri, din păcate şi cu tot respectul faţă de elita acestei minorităţi care (poate!) încearcă să facă ceva pentru integrarea co-etnicilor ca să nu evităm, totuşi, ideea de political correctness... din nou, ci pentru că, deh!, românul a început să avanseze de la spălat veceuri şi vase de cantină şi/sau de fast-food-uri italieneşti la managerizare de companii(!) italieneşti sau poate că doar în poziţii mediocre, dar suficient de decente. Interesantă întorsură, nu credeţi?
Problema (pentru politicianul şi/sau guvernantul italian contemporan) e că românul emigrat, proaspăt acomodat cu „hi-life-ul” de manager şi/sau de angajat legal în vreo companie italienească mică, să zicem, atunci când îi reuşeşte, desigur, aduce banul câştigat înapoi în ţara sa natală, la familia sa, mai exact. Bineînţeles, re-investirea acestor sume e destul de dubioasă dat fiind faptul că nimeni nu poate garanta cum îţi re-investeşti banul; în economia oficială sau în cea “subterană”. Ideea de bază însă e că românul “ameninţă”(!) inclusiv securitatea pieţei forţei de muncă italieneşti prin experienţa sa.
Colac peste pupăză, mai iese şi ministrul nostru de Externe la rampă cu câteva vorbe “de duh” spunându-ne că astfel de oameni ar trebui expulzaţi în Egipt, în deşert. Desigur, după toate aceste gafe 100% rasiste, guralivul nostru ministru de Externe, ale cărui acţiuni se răsfrâng “oarecum” asupra populaţiei României,.. o “drege”. Fapt intolerabil în politicul – administtativ european “ueist”, nu? Cred că nici în cel “pre-ueist”, nu era. În fine, aceştia ne sunt politicienii. Personalităţi slabe, incapabile şi refractare. Şi cam asta aşteaptă cu sufletul la gură şi facţiunile de extremă (stângă şi dreaptă deopotrivă) din orice ţară, să acapareze puterea pe baza nemulţumirilor crescânde şi legitime ale populaţiilor neghioabe care tot aleg... promisiuni. Aşa se întâmplă şi într-o Românie de 2007 cu un George Becali în topurile sondajelor pre-electorale. Mi-e groază numai să mă gândesc la ce ar putea face acest personaj în problematica rroma din ţară, dar şi din diasporă. Hmm, probabil că poporul nostru “tandru” şi “iubitor de aproape” l-ar susţine bine – mersi. Urât am mai ajuns, ca naţiune...
Revenind, vă aduceţi cumva aminte de “accidentul” din Livorno, Italia? Cu greu l-aş categorisi drept accident, ci mai degrabă crimă multiplă şi odioasă în toată regula chiar dacă acei carabinieri, pe care-i respect încă pentru faptele de arme ireproşabile de până acum în războiul cu Cosa Nostra, dar şi cu fascismului natal şi nazismul “din vecini” deopotrivă, au emis versiunea conform căreia... ar fi fost un simplu accident cauzat de nesupravegherea de către părinţi a unei surse de încălzire; a unei lămpi cu gaz, după câte reţin. Ei bine, acel “accident” a costat viaţa a 4 copii de etnie rroma. Da, pe a copiilor. Că sunt rroma, că sunt români caucazieni, contează? Sper că nu. Şi ce e cu aceşti rroma, în fond? Păi, ar fi că nu doresc o aşa-numită colectivizare (sunt refractari, ăsta-i adevărul incontestabil şi conjunctural), dar ar mai fi şi că guvernele noastre nu mişcă un deget pentru a-i ajuta sistematic, legal şi logic. Nu, se preferă versiunea poliţienească a lumii; a uneia dominate de teroare. În suburbiile italieneşti provinciale, spre exemplu, italienii desigur că abia aşteaptă să-i vadă pe nomazi expulzaţi fiindcă sunt nespălaţi, şmanglitori (după cum sună vocabularul nostru de masă împrumutat de la “co-hetnici”), analfabeţi şi pentru că... nu corespund(!) dogmelor creştine. Ce “pierdere” pentru civilizaţiile caucaziene: dogma creştină! Da, dacă ar fi ridicat un deget toate mânăstirile post-voievodale ale României contemporane în această situaţie ca să condamne asemenea acte de cruzime inimaginabilă ale “fraţilor” noştri italieni (amintiţi-vă de cvadruplul asasinat din Livorno), aş mai fi considerat că Biserica (indiferent de rit) mai merită un răgaz în acuzele mele contra acesteia, dar nu merită. În fond, tot mânăstirile, după cum bine cunoaştem (cel puţin, unii dintre noi cunosc), primeau continuu danii voievodale constând în sclavi(!) ţigani. Da, erau un bun, un produs. Deci, ce sunt mânăstirile? Foste lăcaşuri, dar nu de cult religios, ci de comerţ cu sclavi. Aşa era “moda” vremii, dar mentalitatea, în pofida tuturor schimbărilor legislaţionale şi/sau guvernamentale, a rămas aceeaşi fiindcă e foarte convenabilă... multora.
Adevărul – adevărat, stimaţi cititori, e că rromii au toate aceste “calităţi” la un loc, da, dar şi că o asimilare a lor în România “natală” (să ţinem cont că sunt apatrizi) nu a fost posibilă fiindcă nimeni nu a dat doi bani pe această chestiune, după cum vă menţionam adineaori. Or, în ultima vreme am avut mai mulţi “baroni” locali decât ciupercile după ploaie şi mai multe scandaluri de corupţie în guvern decât în Zimbabwe, aş putea spune. Momentan, mai vin ici – colo câte un “filantrop” care să-i strămute pe ţigani pentru terenul de sub ei, câte o ONG (nu contează de care) pentru reclamă proprie ca apoi să lase totul baltă... Deci, nimic altruist. Drept comparaţie, să luăm cazul Bulgariei, acolo unde vecinii noştri îşi tratează rromii (vedeţi? “r”-ul dublu nu e chiar o găselniţă de-a românului – uitaţi-vă la “rromanesch” cu Google -) ca în vremea comunismului, atunci când aceştia au fost forţaţi să se sedentarizeze pe plaiurile bulgăreşti ca şi pe cele româneşti doar ca să rămână în suburbii în mod ilegal şi mizer fiindcă ipocrizia păturii de mijloc bulgare (caucaziene, în acest caz) a fost şi este prea amplă. La fel e şi cazul României, în genere. Aici nu suntem cu nimic mai prejos decât bulgarii şi/sau decât italienii şi/sau decât... oricine aţi mai dori să fie menţionat; suntem la fel de rasişti. Imaginarul colectiv când se inflamează, se inflameaza de-a binelea, stimaţi cititori.
Şi că (re-)veni vorba de italieni, să nu uităm cum ne dispreţuiesc ei acum, în frunte cu mai sus - menţionaţii carabinieri. Să nu uităm nici cum năpustesc asupra ta în Italia dacă eşti român ca să te “salte”, urmând scuze seci ca în cazul mult-mediatizatei Laura Vasiliu, actriţă de Palme d'Or, totuşi, la Teatrul “Bulandra” din Târgovişte, atunci când a fost “confundată” cu o traficantă de minori(!) Carabinieri şi-au facut treaba ca nişte miliţieni de data asta, în esenţă. Cine-i de vină? “Ţiganul, desigur!” Sau cel puţin aşa ar spune o majoritate ipocrită a populaţiei noastre. Ei bine, nu. Nu doar ţiganul e de vină, stimaţi cititori, ci şi noi. Noi, nu doar ca popor total intolerant, ci şi ca unul amorţit de efectele unei deznădejdi sociale cumplite cauzate de harababura (politico -) administrativă din ţară, dar şi din străinătatea în care ne mai ducem uneori. Noi şi... rasismul nostru, pe de-o parte. Noi... şi indolenţa noastră, pe de alta.
Efectele ruperii noastre de realitatea internaţională sunt resimţite din plin de toţi, nu doar de câţiva “co-hetnici”, iar un alt exemplu concludent poate fi apelul la boicotarea produselor italieneşti de către cetăţenii români care se incită unii pe alţii prin forumuri în absenţa unei cantităţi suficiente de neuroni. Din păcate, trebuie să conchid că nu prea avem neuroni oricât de mult am urî rasismul italienesc şi oricât ne-am considera Buricul Pământului. Şi, în acest context, să nu uităm nici de îndemnurile “frăţeşti” ale românilor de pe forumurile noastre (dar şi de pe cele ale italienilor) la atacuri informaţionale asupra serverelor italieneşti(!) Zău aşa... Oricum, se pare că acest “fratricid” al naţiunilor poate fi oricând oprit dacă am ajunge la o soluţie drastică şi mutual acceptabilă în privinţa minorităţii (a hoardelor, aş zice) rroma. Ce să facem, aşadar? Ca să oprim “fratricidul” acesta internaţional, mă refer. Să-i deportăm sau să-i executăm pe rromi? Ar fi convenabil pentru ambele naţiuni anterior menţionate şi atât de incompetente în astfel de chestiuni, presupun. Desigur că ar fi... Dar ce aţi spune la sugestia de a ne apuca să susţinem iniţiativele cu adevărat serioase ale ONG-urilor pentru protejarea Drepturilor Omului (incluzând aici drepturile minorităţilor, desigur)? Eh, aici e mai greu. De ce ne-am obosi într-atât cu astfel de iniţiative - “mizilic” dacă barbaria ne e mai la îndemână? Repet, să nu ne uităm cumva propriile “calităţi”: homofobia, rasismul, şovinismul şi anti-semitismul.
“Punct şi de la capăt!”, aş zice cu oarecare sarcasm. Mass-media italieneşti se fac responsabile în egală măsură de escaladarea tensiunilor, având în vedere că “moştenitorii Imperiului Roman” au acelaşi temperament. Şi ne sunt prezentate imagini cu copii români care se prostituează pe străzile Italiei, cu copii instituţionalizaţi şi întreţinuţi în conditţi mizere de autorităţile române (încă!!!), cazuri de viol (comise de români caucazieni inclusiv, nu doar de ţigani!) asupra femeilor italience... Şi ne cunoaştem cu toţii realitatea naţională mizeră, până la urmă. O cunoaştem prea bine, dar toată lumea ridică din umeri, pe când italianul de condiţie medie cască ochii atunci când aude şi vede / citeşte ce “grozăvii” au adus valurile de imigranţi est-europeni cu ele în Peninsulă. Ei, nici ei nu sunt mai prejos. Şi nu, aici nu e vorba de “capra vecinului”, ci de încă un fapt amar, societăţile noastre nu sunt suficient de educate pentru a face faţă mizeriei sociale. Şi se mai pare că... inclusiv autorităţile zonale italiene (acolo unde descentralizarea e în toi) încurajează asemenea comportament mizer. Cine a citit, în acest context, cunoaşte despre decizia Prefecturii oraşului Pescara, spre exemplu. Prefectura din Pescara, aşadar, a ajuns la concluzia că prostituatele (minore, în majoritatea cazurilor) din România nu au ce căuta pe listele de expulzaţi români fiindcă... nu ar comite vreo infracţiune destabilizatoare de ordin social(?!!) În fine, dacă prostituţia cu minori nu e tratată ca infracţionalitate periculoasă şi abjectă, ce să mai zic... Dar italienii au “nevoi”. Aşa că, s-a ajuns la această decizie. Se observă (sper) ipocrizia abjectă a tuturor părţilor implicate pe undeva? Şi vă mai spun ceva... Nu există doar ţigani / rromi în Italia care fură şi dau în cap; mai sunt şi albi de-ai noştri pe-acolo, caucazieni. Prin urmare, deficitara, ridicola şi periculoasa metodă de gestionare a acestor comunitari (de ambele părţi!) ne face să ne gândim cu toţii (sper din nou!) dacă nu cumva trăim în Zona Crepusculară, nu pe Pământ, nu în nişte state ale unei Uniuni Europene mult – trâmbiţate de toată lumea fără ca măcar să se cunoască ce anume o implica această adeziune... economică, în primul rând. Încă nu ştim, nu avem informaţie exactă; nu avem puterea.
În încheiere, ca să nu sun prea negativist, din nou, cine a citit, cunoaşte, dar cartierul – ghetou (din păcate, asta e, un ghetou, dar mai civilizat) din Dorohoi îşi face resimţit efectele asupra acestei minorităţi - problemă. Până şi ţiganii care sunt lideri ai comunităţii locale, recunosc faptul că aici nu e vorba de discriminare. Poate că nu e, poate că e... Aş înclina mai mult spre termenul “experiment” sau poate chiar pentru sintagma pompoasă “experiment inter-comunitar”. Hmm, totuşi, populaţia rroma de-acolo a mai învăţat unele norme de civilizaţie, iar ăsta e un pas înainte, consider, numai că piaţa forţei de muncă nu-i acceptă decât la spaţii verzi. Dar nici nu prea au unde să-i accepte, momentan. Problema arzătoare, aşa cum a menţionat-o şi edilul oraşului, e că ar trebui ca ţiganii să fie nu deportaţi undeva, prin ghetouri, ci educaţi(!) Fonduri ar trebui alocate, Garda Financiară ar trebui să-şi facă treaba (fără corupţi!) ca să supravegheze “afluxurile” de bani prin primării şi/sau prefecturi, învăţătorii ar trebui să se mai dezmeticească, iar de nu, să fie concediaţi, şi familiile rroma să fie avertizate cu amenzi colosale dacă nu-şi lasă copiii la şcoală până la limita standard de şcolarizare.
Presupun că ar trebui foarte multe într-o ţară ca a noastră, astfel încât să nu ne mai râdă populaţii ca cea italiană, însă... se implică oare careva în mod serios? Cât despre organizare şi modus vivendi tribale ale ţigănimii de oriunde, scuzaţi-mă, dar caucazienii nu sunt cu nimic diferiţi în această privinţă. De fapt, nici un popor nu e şi nici nu va fi vreodată. Cel puţin, nu până ce nu vom mai avea instincte.
Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă rog să luaţi aminte...
